Scurt istoric al cadastrului si topografiei din cele mai vechi timpuri

In cele ce urmeaza va prezentam o scurta trecere in revista a principalelor etape din istoria umanitatii care ne reveleaza modul in care au aparut stiintele exacte privind Cadastrul - Cartile Funciare - Geodezia - Masuratorile Topografice.

Stiinta masuratorii din cele mai vechi timpuri ...

Geodezia – stiinta masuratorii si reprezentarii suprafetei terestre – este una din cele mai vechi stiinte si prin aceasta una din pietrele de temelie ale dezvoltarii stiintei si tehnicii. Geodezia, astronomia si matematica sunt strans legate intre ele.

Istoria masuratorii incepe aproximativ in anul 8000 i.Hr., atunci cand oamenii au inceput sa devina sedentari. Atunci, la constructia satelor si la impartirea campurilor cultivate era nevoie de " topografi ". Acestia trebuiau sa cunoasca deja conceptul de masuratoare, pentru a putea compara marimile intre ele. Pentru ca terenurile pe care se putea construi trebuiau impartite intre locuitorii aceleiasi comunitati, era nevoie de metode simple de masurare si calculare a suprafetelor.

Astfel, exista exemple din Megalit (4000-1500 i.Hr.). In urma cu 7000 de ani, oamenii din Lepenski Vir, de pe actualul teritoriu al Serbiei, isi construiau colibele cu o sectiune de baza trapezoidala, cu ajutorul sforilor si betelor.

La momentul extinderii oraselor si agriculturii cu tehnicile lor de irigare, este foarte probabil ca asirienii si babilonienii, ca si vechii egipteni, sa fi angajat si folosit specialisti in masuratori.

Un plan de teren babilonean din 3000 i.Hr demonstreaza faptul ca topografii lor imparteau parcelele in figuri geometrice regulate si le masurau apoi ca triunghiuri, dreptunghiuri sau trapeze. Babilonienii stiau sa imparta cercul in sase parti. De mentionat este ca acestia foloseau inca de pe atunci ceasul solar si impartirea in 12 parti a zilei.

Din Mesopotamia ( actualmente teritoriul Irakului ) provin planuri " cadastrale " pe placute de lut ale terenurilor si oraselor, care au o vechime de 4000 de ani.

Analizarea stiintifica a geometriei provine insa de la egiptenii antici. Ei trebuiau sa masoare Delta Nilului in fiecare an dupa inundatii si sa stabileasca din nou limitele de parcele ale terenurilor pe care se practica agricultura. Masuratorile se realizau cu o sfoara din canepa care avea cate un nod la distante egale. Specialistii in masuratori ai Egiptului Antic se numeau harpedonati. Cea mai veche dovada a cunostintelor de care aveau nevoie topografii antichitatii, este asa numitul „Papirus Rhind”, manual si culegere de exercitii in acelasi timp, pentru calcularea triunghiurilor, trapezelor, cercurilor etc.. Papirusul dateaza din anul 1700 i.Hr.

Consemnari scrise din antichitate.

Herodot (490-425)  -  „Parintele istoriei”, spunea ca egiptenii aveau un adevarat plan cadastral deja in anul 1700 i.Hr.

In jurul secolului 6 i.Hr., grecii au preluat mostenirea tuturor popoarelor vechi. Filosofii greci s-au ocupat de problema formei pamantului.

„Resedinta stiintei” era Alexandria. Acolo lucrau multi foarte cunoscuti matematicieni, astronomi si apoi si geodezi:

Thales din Milet (625-547) filosof grec. Lui ii sunt atribuite teoremele geometrice: cercul este impartit in doua de diametrul sau, unghiurile opuse la varf ale unor drepte care se intersecteaza sunt egale, unghiurile de baza ale unui triunghi isoscel sunt egale, unghiul periferic intr-un semicerc este un unghi drept. Thales mai credea si ca pamantul are forma unui disc.

c² = a² plus b²

Acestea sunt cele mai vechi cunostinte de geometrie ale omenirii. Pe tablitele cuneiforme din Babilon (2000-1500 i.Hr.) se gasesc tabele cu Trippeln pitagoreice (a, b, c), care se pare ca erau folosite la constructia unghiurilor drepte.

Armonia dintre raporturile dintre numere in triunghiul dreptunghic 3 – 4 – 5 sta la baza aproape tuturor oraselor istorice (Campus Initialis).

Aristotel (384 – 322) a concluzionat din observatiile sale ca pamantul are forma unei sfere. „Doar o sfera poate avea la o eclipsa de luna o umbra rotunda pe aceasta. Iar noile stele care apar in calatoriile catre sud-est nu pot fi explicate decat prin forma sferica a pamantului. Toate obiectele care cad, cad catre un punct central comun, si anume punctul central al Pamantului”

Euclid (365 – 300) a scris „Elementa Geometrica”. Lucrarea, care se compune din 13 carti, este cel mai vechi manual de matematica din lume. Timp de mai mult de 2000 de ani a fost baza pentru invatarea matematicii, pe la anul 1200 i.Hr. a fost tradusa din araba, iar in 1483 a fost tiparita. Dupa Biblie, a fost cea mai raspandita carte.

a² = p x c

Heron din Alexandria (284 - 221) este cunoscut ca mecanic si matematician. (Formula suprafetelor a lui Heron pentru triunghiuri). El a scris despre mecanica, tehnica, pneumatica, stiinta masuratorilor si matematica. Scrierile sale, cunoscute ca Metrice, reprezinta o culegere de formule ale matematicii practice.

Eratosten (275 - 194) Sef al Bibliotecii din Alexandria, el a stabilit in 240 i.Hr. pentru prima data meridianele. El a observat ca in Syene (Assuan), soarele se afla in perioada solstitiului de vara in pozitie perpendiculara fata de pamant si a fost primul care a calculat perimetrul pamantului, din lungimea care ii era cunoscuta Syene-Alexandria si unghiului azimutului. El a ajuns la o lungime a meridianului de 11 573 750 m (compara cu 10 000 855, 764 cf. lui Bessel – 1830 d. Hr.)

Claudiu Ptolomeu (87 – 161 d. Hr.) geograf, astronom si matematician din Alexandria a realizat proiectii cartografice, care in mare parte sunt valabile si astazi, pentru a putea reprezenta Pamantul in forma sa sferica pe o harta. Lucrarea, intitulata „Geographia”, reprezinta o introducere la realizarea hartilor si se refera la reprezentarea Pamantului in forma sa sferica. Astfel, globul pamantesc este impartit in 360^o cu Meridianul Zero care trece prin insula canara Ferro.

In plus, astfel au fost stabilite coordonatele celor mai importante orase si localitati. Cosmologia sa geocentrica a fost utilizata pana in sec. al XVII-lea. Pamantul era centrul universului, in jurul caruia se roteau Luna, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn si Soarele. Fara ajutorul binoclului, el a reusit sa catalogheze in 1028 (n.t. 1028 ?) mai multe stele. A realizat de asemenea un fel de anuar al astrologiei, denumit Syntaxis, care a circulat mai apoi in lumea araba sub numele de Algamest.

Dupa moartea sa, geografia matematica si geodezia, ca stiinte, au fost date uitarii. Cu toate acestea, Geographia a devenit o culegere scrisa pe parcursul a secole, care continea sub forme diferite stiinta geografica a perioadei respective. De aceea, proiectele de harti se numeau, dupa secole, de exemplu Ptolomeu din Bologna 1477 sau Ptolomeu din Ulm 1482 sau Ptolomeu din Basel 1540.

Imperiul Roman si cadastrul. Dezvoltarea cadastrului geodeziei si topografiei in Imperiul Roman

Cartografia romana a preluat foarte putine de la greci. Hartile nu erau desenate dupa masuratori geometrice, ci dupa exigentele intereselor militare si administrative. Cu toate acestea, romanii au fost cei care au avut cea mai cuprinzatoare stiinta topografica, pentru ca imensul Imperiu Roman nu putea fi administrat decat prin mijloace tehnice foarte dezvoltate. Stadiul avansat al tehnicii, si prin aceasta si masuratorile, permiteau constructia formidabila a strazilor, podurilor si tunelurilor, cat si a oraselor, sau a sistemelor de canalizare sau de termoficare.

Romanii cei practici au geometrizat si au standardizat planul orasului in asa o masura incat in intregul Imperiu Roman s-a implementat acelasi sistem in aproape orice oras nou construit.

O legiune ( unitatea militara de baza a Imperiului ) care se afla in mars, compusa de obicei din 5500 de soldati legionari si inca pe atatia soldati din trupe auxiliare, dintre care 10 erau topografi, putea sa se stabileasca in fiecare seara in alta tabara, realizata dupa principii geometrice foarte stricte. Taberele aveau de obicei 750 x 1000 picioare romane (aprox. 222 x 296m). Intr-o tabara romana ideala, "strazile" principale via principalis si via pretoria se intersectau in centru si ajungeau pana la cele patru porti ale spatiului imprejmuit. De mentionat este ca majoritatea noilor colonii sau orase intemeiate de romani in teritoriile cucerite respectau planul de amplasament al unei tabere militare.

Ceea ce reiese foarte clar din multele schite romane este extraordinara abilitate tehnica a topografilor romani, asa numitilor agrimensori. Cunostintele lor tehnice ne sunt cunoscute din culegerea lucrarilor lor teoretice , preluate apoi ca transcriptii medievale „Corpus Agrimensorum Romanorum”.

Tarusarea ritualica a terenului de la intemeierea coloniilor civile romane a fost utilizata din cele mai vechi timpuri. Crezandu-se ca Pamantul este plat, se trasa o cruce cu ajutorul gnomonului, care corespundea celor patru puncte cardinale. Paralel cu axele principale, se trasau la o distanta de 2400 de picioare romane, adica de 710 m, alte linii, limites. Se formau astfel patrate cu o lungime a laturii de 710 m, care erau denumite centurii. Intreaga operatie era numita delimitare. Intreaga delimitare era asigurata prin borne de hotar si apoi gravata in dublu exemplar pe tablite de marmura sau bronz, denumite forma. Una ramanea orasului, iar cealalta era pastrata in arhiva imperiala din Roma ( cumva echivalentul Oficiilor de Cadastru si Publicitate Imobiliara de astazi )

Teritoriile cucerite erau reorganizate imediat, deservite si colonizate conform planurilor. La infiintarea coloniilor, erau desemnate comisii de catre senat, comisii din care faceau parte si agrimensori. Ei aveau sarcina de a stabili hotarele teritoriului destinat colonizarii si de a le marca cu pietre. Acest teren era impartit colonistilor, respectiv veteranilor de razboi. La masurare si impartire se formau de obicei suprafete mari care erau oferite neimpozabil colonistilor.

Agrimensorul Balbus, care a trait in sec. I, relata, printre altele:

„Imediat ce paseam intr-o tara dusmana, operatiile Imparatului nostru cereau imediat masuratori metodice. Trebuiau delimitate parcele, iar latimile raurilor si inaltimile muntilor pe care urma sa le atacam trebuiau calculate dupa metode topografice.”

Aparitia termenului de Cadastru in Imperiul Roman

Imperiul Roman, ca stat administrativ foarte sever, a dezvoltat un sistem cuprinzator pentru masurarea terenurilor. Acest sistem a fost aplicat in toate teritoriile ocupate de ei. Astfel, fiecare Provincie avea un „Oficiu de finante” ( tabularium ) central.  Imperiul Roman, care a inclus pana in sec. al V-lea si o mare parte din Germania de astazi, a realizat un cadastru funciar cu impartirea in niveluri de impozite (capita) si liste (capitum registra), care au disparut insa mai tarziu. Din capitum registra s-a format cuvantul capitastra = cadastru, una din multele interpretari referitoare la provenienta acestui cuvant. Fiecare autor care se ocupa de aceasta tema, gaseste o alta interpretare.

Este de remarcat credinta neclintita a romanilor in hotarele stabilite de topografi.  

Regele Numa Pompilius (715 – 672 i. Hr) in perioada veche - regala - a Romei Antice -  inca inainte de aparitia Republicii si apoi a Imperiului -  a comandat un templu pentru Terminus, zeul hotarelor. Avand o astfel de insemnatate, realizarea marcarilor era facuta printr-un cult religios corespunzator.

Romanii au preluat respectul fata de marcari de la greci si etrusci.  

Platon (427 – 347 i.Hr) scria:

„Porunca noastra trebuie sa fie urmatoarea: Nimeni nu trebuie sa miste borna de hotar care delimiteaza campul sau de cel al vecinului, caci aceasta piatra trebuie sa stea neclintita...... Sa nu se gandeasca nimeni sa miste acea micuta piatra care delimiteaza prietenia de dusmanie si despre care s-a jurat ca va fi lasata la locul ei.”

Ovidiu (43 i. Hr – 18 d. Hr.) descrie foarte clar in poezia sa „Fasti” ritualul, care are loc la data de 23 februarie. In cadrul acestor festivitati in onoarea zeului hotarelor Terminus, erau cautate toate bornele de hotar, incununate cu flori de catre fiecare proprietar, pe fiecare piatra era ridicat un altar si acolo pregatit un foc in onoarea zeului. Fiecare piatra era apoi acoperita cu sangele unui miel sau unui porc. Dupa aceea, copiii ofereau faguri si vin.

Atingerea bornelor de hotar cu mana reprezenta o erezie, pentru ca esenta hotarelor o reprezenta caracteristica de a fi neclintite iar zeul Terminus nu putea fi sfidat. La fel de dure erau si pedepsele pentru cei care nesocoteau hotarele. Si nu doar acestia erau atinsi de mania zeului, ci si animalele care trageau la plug.

Intr-o lege etrusca - anterior perioadei Romane se scria:

„Cel care atinge sau muta o borna de hotar va fi judecat de zei, casa sa va disparea, neamul sau va pieri, pamanturile sale nu vor mai purta fructe; grindina si dogoarea ii vor distruge recolta, membrele vinovatilor vor fi acoperite de bube si vor putrezi”

Epoca infiintarii oraselor romane se termina in sec. al III-lea. Numai pe teritoriul Germaniei au existat 40 de orase si aprox. 140 de tabere. A urmat apoi o pauza de aprox. 700 – 800 de ani, in care nu a mai fost construit niciun oras in Germania.

Evul Mediu - si continuitatea stiintelor Cadastrului - Topografiei si Geodeziei

In Evul Mediu a decazut, la fel ca si alte ramuri ale stiintei, si topografia. Privita din punct de vedere crestin, topografia a preluat invataturile vechi, conform carora Pamantul era plat si inconjurat de un ocean. Aceasta a fost transferata asupra hartilor globale schematice ale calugarului pelerin bizantin Kosmas Indicopleutes din sec. al VI-lea, si deoarece acestea corespundeau in totalitate cerintelor Bisericii, au fost preluate cu totul. Calugarii, care au desenat intre sec. al VII-lea si al XV-lea astfel de harti in manastiri, nu respectau cercetarea, ci se ghidau dupa scrierile biblice sau dupa alte scrieri recunoscute de Biserica. Perceptia ptolomeica asupra lumii referitoare la forma sferica a acesteia fusese uitata.

Astfel, a ramas sarcina arabilor sa continue progresul stiintei lasat mostenire de greci si romani. Arabii nu aveau niciun dubiu ca Pamantul este sferic, ceea ce au si demonstrat prin masuratori repetate. Cat de importanta era aceasta stiinta se poate observa din faptul ca ginerele califului Tamerlan cel Mare se implica personal in astfel de masuratori. Ei au redefinit in jurul anului 827 perimetrul Pamantului – 40 392 km si au continuat dezvoltarea astrolabului, utilizat apoi timp de aproximativ 1000 de ani.

Arabii pretuiau mai ales cunostintele grecilor, printre acestea si lucrarile lui Ptolomeu. Culegerea acestuia, Syntaxis, a fost tradusa in araba si denumita „Almagest”

Abia prin intermediul cruciadelor, Apusul Europei a reusit sa reintre in contact cu geometria si geodezia. Imparatul Imperiului Roman de natiune Germana -  Barbarossa (1122 - 1190) a comandat traducerea Almagestului in latina.

Cei mai multi termeni din geodezie provin de la arabi, si anume:

• Algoritm – provine de la numele matematicianului persan Al Chwarismi, denumire initiala pentru stilul de calcul cu decimale implementat in Europa in jurul anului 1600,
• Azimut – unghiul orizontal intr-un sistem de coordonate polare,
• Zenit – punct de bisectoare
• Nadir – punctul opus zenitului,
• Alidada – denumire pentru bratul concentric semicercului al dispozitivului de vizare,
• Algebra – rezolvarea ecuatiilor si sistemelor de ecuatii
• Teodolit – de la constructorii englezi de instrumente din sec. al XVI-lea, provenind de la expresia „the al hidade”.

Odata cu orasele se nasc si cartile funciare

Spre deosebire de stiinte, sistemul legal si administrativ al Imperiului Roman timpuriu a fost preluat de regatele germane (Westgottem, Salier, Alemannen, Burgunder).

Documente scrise despre vanzari, schimburi si donatii de teren dateaza mai ales din timpul imparatului Carol cel Mare (2 aprilie 742 – 28 ianuarie 814) . El a emis multe legi care serveau la respectarea hotarelor stabilite si a preluat de la romani sisteme unitare de masurare si greutate, cat si cadastrul roman. Registrele au fost apoi preluate si continuate si de Biserica mai ales pentru ca in cadrul Bisericii exista acces la invatarea scrisului si a cititului - precum si la elementele de baza ale matematicii.

Dupa aproape 700 de ani de stagnare de la prabusirea Imperiului Roman,  a urmat, in perioada dintre 1030 si 1348 o explozie inimaginabila a constructiei de orase. In jurul anului 1000 existau aprox. 150 de orase, iar in jurul anului 1200 existau 1000 de orase, al caror numar a crescut pana in 1350 la 3000.

Si in noile orase medievale se respecta in principal armonia raporturilor de amplasament in triunghiul treptunghic 3 – 4 – 5.

Masuratorile oraselor au fost realizate inca din Antichitate cu sfori de masurare. Cu sfoara de masurare poate fi realizata orice etapa de lucru, care necesita un grad ridicat de precizie. Cu ajutorul lungimii cantelor triunghiului 3 : 4 : 5 se ajunge la unghiul drept. Sfoara cu 12 noduri (3 +4 +5=12) era un aparat de lucru foarte des folosit care usura constructia acestor triunghiuri.

In aceasta perioada, teritoriile manastirilor se inmultesc considerabil, datorita numarului donatiilor. Biserica incerca sa-si ordoneze toate proprietatile si sa stranga documente de donatie. Dupa cum era obiceiul multor manastiri in sec. al. XII-lea, s-a organizat o arhiva si in manastirea Lorsch, s-a scris istoria manastirii si s-au adunat documente (in jurul anului 1190), cunoscutul „Codex din Lorsch”, care contine 3836 documente. Cartea scrisa de mana are jumatate de metru inaltime si o latime de 30 cm si contine 235 pagini de pergament. Insemnatatea deosebita a cartii consta numarul mare de documente de donatie si proprietate continute, care denumesc pentru prima data peste o mie de localitati germane dintre Marea Nordului si Alpi. Este cu aproximare „certificatul de nastere” a sute de orase si comune.

Imparatii germani ( ai Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana) au preluat multe dintre institutiile romane si le-au considerat mostenire . Dreptul roman redescoperit in jurul anului 1200 a fost instaurat si in Germania.

Dovada publica a proprietatii a inceput sa se faca intai acolo unde trebuia evitata posibila atacatabilitate a dreptului de proprietate. De aceea, foarte curand s-au realizat tot mai multe astfel de documente referitoare la dreptul de proprietate, in special la tribunalele oraselor, unde erau depuse documentele respective (contracte de vanzare-cumparare).

Si trebuie aici mentionate in mod special documentele din orasul Köln incepand cu anul 1220. In cel mai mare si mai important oras de atunci s-au redactat o multime de documente, inregistrate in carti speciale. In primul rand era vorba despre cumpararea terenurilor si renuntarea la drepturi, afaceri cu terenuri, inchirieri, cat si despre contracte referitoare la utilizarea terenurilor si alte raporturi legale. Doar din 1220 pana in 1400 s-au redactat 200 de astfel de carti cu aproximativ 150.000 de date introduse.

In 1230 a fost folosit intr-un document pentru prima data cuvantul „proprietate”. In jurul anului 1250 a fost introdus principiul de inregistrare in cartea funciara, chiar daca doar la nivel regional -  pentru ca aceste inregistrari reprezentau dovada modificarilor legale.  Mai tarziu, la introducerea dreptului roman, transferarea dreptului de proprietate se facea mai putin formal, prin contract sau predare, eventual prin inregistrarea in carti speciale pentru contracte. Registrelor statale, bisericesti si ale oraselor le-au urmat, incepand cu secolul al XVIII-lea, evidente, realizate de proprietarii de terenuri. Acestea contineau schite referitoare la drepturi, proprietati, intrari.

In dreptul francez, aceste contracte erau inregistrate la Oficiile pentru inregistrarea chiriilor. Dar nu se poate spune ca proprietatea de baza era tocmai protejata, transferul de proprietate se facea de obicei pur si simplu, deoarece era foarte greu de dovedit proprietatea terenului respectiv.

La descrierea terenurilor lipseau in general hartile din sec. XVII – XIX. Ele erau inlocuite de schite ale terenurilor si numele vecinilor.

Renasterea. Epoca Renasterii si impactul asupra cadastrului.

Renasterea a devenit in sec. al XV-lea cuvantul cheie in Italia si apoi in intregul Occident. Era vorba despre renasterea eruditiei antice, din care s-au nascut apoi noi sentimente, dragostea de viata si orientarea catre aceasta viata, si nu cea de apoi. Lucrarea Geographia a lui Ptolomeu adusa de refugiatii bizantini in Italia, a fost tradusa in 1406 in italiana si tiparita pentru prima data in 1475 in Vicenta.

In 1440, Johann Gensfleisch Gutenberg inventeaza tiparul, iar astfel devine posibila raspandirea, printre altele, a hartilor existente si modificarilor aduse hartilor lui Ptolomeu.

In 1525, medicul personal al reginei franceze Caterina de Medici, Dr. Fernelle a realizat o masurare directa a gradelor intre Paris si Amiens si a calculat meridianul la 10 011 000 m. El a masurat distanta cu o roata de masurare, montata pe o trasura.

1543 “De revolutionibus orbium coelestium libri VI”

Nicolaus Copernic (1473 - 1543) Lucrarile sale din 1543 au pus capat teoriei geocentrice a lui Ptolomeu, explicand, prin analizarea schimbarilor care au loc pe cer, ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui si in jurul sau. Lucrarile sale au fost interzise de Biserica in anul 1616.

1608 Johannes Kepler (1571 - 1630) Astronom si matematician descopera printre altele, optica si prin aceasta, binoclul. Acesta va influenta simtitor geodezia, pentru ca permitea masurarea terenurilor in raport unul fata de celalalt.

1614 Englezul John Mapier, Lord de Merchiston (1550 - 1617) a inventat un dispozitiv cu bastonasele prismatice pentru inmultire, impartire si radical si in plus si logaritmii, de mare importanta pentru geometrie. Tot lui ii apartine si calcularea cu virgula.

1615 Snellius, de fapt Willebrors Snel van Rojen (1580-1626) , matematician si fizician, realizeaza o retea de triunghiuri (triangulatie) cu o linie de baza de 327 m la Bergen-op-Zoom si calculeaza pe baza acestei retele trigonometrice un meridian de 10 000 400 m. De aici porneste geodezia moderna, de la care se trece de la masurarea directa a gradelor la triangulatia indirecta. Snellius a descoperit, separat de Descartes in 1620 legea refractiei.

Florenta, 1632. Dialogo sopra i Due Massimi Sistemi del Mondo, Tolemaico e Copernicano - lucrare conceputa de Galileo Galilei ( 1564 - 1642) Dialogul despre cele mai importante sisteme, cel ptolomeic si cel copernican, dintre un radical, un conservator si un agnostic, care enumera noile descoperiri astronomice, respecta perspectiva copernicana si face haz pe seama ignorantilor. Galilei a fost apoi obligat de Inchizitie sa retraga tot ceea ce scrisese in cartea sa. Iar abia in 1992 Papa a recunoscut ca verdictul a fost cel putin nejustificat!

Inceputurile masuratorilor extinse si inregistrarea terenurilor

Razboiul de Treizeci de ani (1618 - 1648) a adus dupa sine nimicirea ordinii existente. In multe parti ale tarii nu a supravietuit decat o treime din populatie, iar structurile sociale si economice au fost distruse. Masurile pentru renuntarea la impozite, luate dupa reconstructie nu au putut relua sistemul de impozitare de pana atunci. Declaratiile de impozitare erau realizate pe cont propriu pentru ca dovezile sub forma de documente erau in continuare furate sau distruse.

1667 Emiterea unei instructii privind masuratorile pentru calcularea suprafetei terenurilor. Dupa aceasta instructie, constatarea suprafetei era facuta de catre primar impreuna cu „un scrib care a jurat sa tina tacerea.“

Pentru masurarea terenurilor, toate proprietatilor trebuiau sa se gaseasca la locul lor. Punctele de hotar trebuiau marcate cu pari insemnati. Geodezii lucrau impreuna cu ajutoare trimise de administrarea locala. Pentru fiecare teren trebuiau calculate lungimea si latimea si din aceste date calculata suprafata.

Pe la 1750 s-a tras concluzia ca toate punctele de hotar trebuie marcate. Marcarea cu tarusi a punctelor de hotar s-a dovedit a nu fi suficienta, deoarece a cauzat atunci multe neintelegeri si certuri. In plus, exista problema ca se spunea ca in unele cazuri topografii desemnati nu erau destul de priceputi pentru realizarea planurilor. Toate acestea au fost apoi inregistrate in 1775 in “Instructia obligatorie a unui topograf”. Ea incepe dupa cum urmeaza.

“Un topograf trebuie sa fie cu frica de Dumnezeu, sa se inteleaga cu toata lumea, sa nu inceapa discutii sau certuri inutle, ci sa fie loial, cinstit, cu dorinta de munca si harnic, sa nu primeasca in niciun caz cadouri sau orice alt lucru necinstit pentru masuratorile facute sau sa ia partea cuiva in masuratorile sale din prietenie sau alte scopuri…..”

Stabilirea anuala a hotarelor era importanta in primul rand pentru corectitudinea marcarilor acestora. O astfel de “expozitie a bornelor de hotar” era de mare importanta pentru forurile din localitate si pentru populatie si este protejata si astazi de catre aceasta. Problema hotarelor a fost tratata cu foarte multa seriozitate, in unele locuri erau trase clopotele atunci cand incepeau masuratorile, in altele, topografii erau urmati de tobe si fluiere, sau de imagini sfinte si coroane. De multe ori, tinerii trebuiau sa ia parte la masuratori. De multe ori, baietii erau “aruncati” pe piatra de hotar sau primeau lovituri pentru a retine procedeul.

Punctul culminant al stiintei masuratorilor a fost in Franta. In anul 1735 au fost trimise de Academia de Stiinte din Paris doua expeditii, una catre Laponia iar cealalta catre Peru, pentru a stabili precis nivelul de aplatizare al polilor, adica diferenta dintre o sfera si forma Pamantului.

In acelasi timp, in Franta era realizata o retea de triangulare.

Giovanii Domenico a terminat masurarea gradelor dintre Amiens si Paris, inceputa de colegul sau Piccard. Lui i-au urmat trei generatii ale familiei Cassini, de mare importanta pentru evolutia geodeziei. Cel mai important a fost Jaques Domnique Comte de Cassini, cat si tatal sau, directorul observatorului din Paris. El a terminat in anul 1789 triangulatia inceputa de tatal sau in anul 1744. Era vorba despre primul mare lant de triunghiuri , care ducea de la Brest la Viena. Exact in timpul Razboiului de Sapte Ani (1756 - 1763) dintre Austria si Prusia, inginerografii francezi au extins triunghiurile masurate de Cassini de Thury pentru harta sa a Frantei. Lantul avea 5 linii de baza, prima a Parisului, a doua a Strassbourgului, a treia a Mannheimului, a patra a Munchenului si a cincea a Vienei. Aceasta lucrare a fost publicata in anul 1793.

1788 - Extinderea lantului de triunghiuri a lui Cassini catre Ungaria, Transilvania si Milano. Astfel era adaugata o importanta parte a sud-vestului Europei la lantul de triangulare.

Revolutia Franceza, Napoleon si masuratorile moderne

O mare importanta pentru planurile cadastrale ale multor tari a avut-o Revolutia Franceza din 1789. Prin nevoia de egalitate, a avut loc o renuntare radicala la toate privilegiile nobilimii si Bisericii. Acum era ocazia unei impartiri corecte si egale. Pentru o impozitare corecta a terenurilor era nevoie de noi planuri cadastrale unitare pentru toata tara. S-a inceput din Franta, cu masurarea parcelelor pentru introducerea unui nou plan cadastral pentru impozitare. Aceste schimbari politice si sociale si-au facut resimtita prezenta in intreaga Europa.

Deja de foarte mult timp sistemul de masurare si de greutate existent era destul de incomod pentru oamenii de stiinta. A fost nevoie de schimbarile sociale care au urmat Revolutiei Franceze pentru a schimba aceste lucruri. Necesitatea Revolutiei Franceze de “egalitate” nu a mai permis lipsa de unitate a masurilor, iar prin ridicarea privilegiilor feudale se putea face o reforma a unitatilor de masura si greutate.

La data de 26.3.1791, Konventul francez, impulsionat de masuratorile facute in Anzi pentru stabilirea aplatizarii Pamantului dintre 1735-1744 si Laponia 1736-1737, a decis ca unitatea de masura pentru stabilirea lungimilor va fi a 10 000 000 parte a Meridianului. Pentru siguranta, s-a realizat intre 1792 si 1798 o noua masurare a gradului de curbura dintre Dünkirchen si Barcelona.

A 10 000 000 parte a fost denumita metru, iar o parte din acesta a fost pastrat in observatorul din Paris.

In acelasi timp a fost implementata si impartiera cercului dupa un sistem centesimal. Astfel, unghiul drept avea 100 de grade (astazi gon), gradul 100 de minute (astazi centigon), iar minutul 100 de secunde (astazi miligon).

Asa numitul calendar al revolutiei, introdus treptat incepand cu 22 septembrie 1792 prevedea si impartirea decimala a zilei si introducerea unei saptamani de 10 zile. Unele lucruri nu au fost insa implementate, dupa cum putem observa astazi. Ceasurile cu o astfel de impartire nu prea au fost utilizate, dar sunt foarte valoroase datorita raritatii lor.

Razboaiele Revolutiei Franceze au facut uz de masurarea triunghiurilor si de cartografie. Au fost realizate retele de triunghiuri pentru Elvetia, teritoriul din nordul Rinului si mari parti ale sud-vestului Germaniei. La data de 1 octombrie 1795, Konventul francez a declarat tarile din stanga Rinului pana la Alpi ca fiind unite pentru totdeauna cu Franta. Inainte, in timpul Razboiului de coalitie (1792 - 1797) ofiter-inginerii austrieci au facut in graba masuratori topografice in partea de sud-vest a Germaniei. Cea mai cunoscuta este Harta lui Schmitt, care cuprindea intregul teritoriu de operatiuni. Generalul Johann Heinrich von Schmitt a realizat pentru K si K o harta topografica, compusa din 198 de pagini colorate manual. Ea cuprindea Salzburg, Bavaria, Wurttemberg, Baden, parti din Hessen si Pfalz. Ea se orienta catre vest, catre dusmanul Franta. Scala = 1 : 57600.

In anul 1801, dupa pacea de la Lunéville (anexarea teritoriilor din stanga Rinului la Franta), Napoleon, ca general francez, a comandat realizarea unui Bureau topographique des quatre Départements réunis de la rive gauche du Rhin. Astfel s-a inceput cartografierea serioasa a teritoriului Frantei, de pe partea stanga a Rinului.

Lucrarile inginerografilor francezi au continut mai tarziu si landuri germane, dar pe langa aceasta exista si cele de sine statatoare, cum ar fi cele ale Hessen - Darmstadt (1804 - 1809) a lui Eckhardt sau masuratorile bavareze (1808 - 1828) ale lui Soldner.

Faptul ca Republica franceza a iesit invingatoare din Primul Razboi de Coalitie, este meritul generalului Napoleon Bonaparte (1769 - 1821), care la data de 18 mai 1804 s-a declarat imparat.

Pana in anul 1813, cartograful militar din Hessen si ofiter Johann Heinrich Haas (1758 - 1810) a realizat 34 de harti militare pentru teritoriile dintre Rin, Main si Neckar. Ca exemplu, harta teritoriului Darmstadt, scara 1 : 30380, fara sa tina seama de sistem.

In anul 1808 a aparut o alta harta a lui Haas, despre situatia militara a spatiului numit mai sus, care care era realizata in conformitate cu coordonatele geografice. Ce era nou era faptul ca Ecuatorul era punct de referinta pentru meridianul zero stabilit de francezi pe insula Ferro. Scara aprox. 1 : 216000 in “toisen” franceze (100 toisen = o “linie pariziana”, veche unitate de masura utilizata in Franta inainte de revolutie = aprox. 1,95 m) si „piciorul“ utilizat in Renania.

Napoleon a ordonat in cadrul instructiei generale din data de 20 aprilie 1808 ca in toate tarile ocupate de el (de ex.teritoriul german din stanga Rinului, Renania si Westfalen) sa fie ridicate impozitele, dupa model francez si pentru aceasta a comandat masurarea parcelelor, realizarea unei harti la o scara de 1 : 100000 si un plan cadastral al tuturor terenurilor.

In Mainz si Dusseldorf, ocupate de francezo, au fost inaugurate in 1804 si 1806 scoli cadastrale pentru a acoperi necesitatea de geodezi. La absolvire, candidatii deveneau geodezi de clasa I, II sau III.

Dupa caderea lui Napoleon, Prusia si celelalte state germane ramase, au preluat in anul 1815 intregul sistem de cartografiere francez si planul cadastral al parcelelor si le-au imbunatatit.

Fiecare stat realizeaza acum un plan cadastral propriu, care avea ca singur scop sa fie dovada de impozitare.

Oameni celebri in domeniul Cadastrului Topografiei si Geodeziei

Carl Friedrich Gauß, latinizat Carolo Friderico Gauss, (n.30 aprilie 1777, Braunschweig - d. 23 februarie 1855, Göttingen) a fost un matematician, fizician şi astronom german celebru.Gauss îşi începe studiile serioase ale geodezie din 1817, deşi încă din 1799 publicase un studiu într-o publicaţie Allegmeine geographische Ephermeriden. Studiul său asupra regiunii Hanovrei a fost aprobat în 1820 deşi, din 1818 Gauss începuse studiul pe teren. Ca urmare a acestui studiu, inventează heliotropul, un dispozitiv care reflecta razele soarelui după o anumită direcţie, măsurabilă. Lucrul pe teren la acest studiu, i-a fost inspiraţie pentru numeroase scrieri din geometrie, fizică şi statistică.

Opere inspirate de studiile geodezice:

• Theoria attrationis corporum sphaeroidicorum ellipticorum homogeneorum methodus nova tractata (1822) o teorie a poteţialului, operă cu care Gauss câştigă Premiul Universităţii din Copenhaga;
• Untersuchen über Gegenständ der höhern Geodäsie studiu care a stat la baza proiecţiei Gauss-Krueger

Georges Washington (1732 - 1799) - În 1787 Washington a fost preşedintele Convenţiei constituţionale care a adoptat Constituţia Statelor Unite ale Americii, în vigoare şi azi. Ca preşedinte între 1789 şi 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaţionismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite de a interveni cât mai puţin posibil în afacerile politice ale lumii şi, mai ales, de a nu se alia cu nici o naţiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

Abraham Lincoln (1790 - 1865) - câteodată numit Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit), supranumit Rail Splitter şi The Great Emancipator, a fost cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1861 - 1865) şi primul preşedinte republican.
Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei şi a dorit abolirea acesteia. A avut un rol major în cristalizarea eforturilor Uniunii în cadrul Războiului Civil American prin selecţionarea generalilor şi aprobarea strategiilor lor, respectiv prin selecţionarea oficialilor superiori civili ai Nordului. Astfel a pronunţat, pe 1 ianuarie1863 Proclamaţia emancipării. A supervizat eforturile diplomaţiei americane, a patronat politic operaţiile Partidului Republican, a informat opinia publică prin mesaje şi cuvântări (aşa cum a fost faimoasa Cuvântare de la Gettysburg), a iniţiat, formulat şi condus planuri sociale esenţiale (aşa cum ar fi abolirea sclaviei şi Reconstrucţia Uniunii). A fost asasinat la terminarea Războiului Civil.

Johann Wolfgang von Goethe (1749 - 1832) - a fost un mare poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii universale.

Georg Christoph Lichtenberg (1742 - 1799) - fizician si profesor de matematica

Heinrich Lübke (1894 - 1972) -a fost un om politic german, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al RFG în perioada 1959-1969.